Un tânăr polițist a fost rănit în accidentul produs în această seară, în zona Pogoanele, pe DN2 C.

Autospeciala Poliției, aflată într-o misiune pentru a interveni în urma unui apel la 112, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o șoferiță care nu s-ar fi asigurat la plecarea de pe loc.

„Din primele date de la fața locului, în momentul în care s-ar fi pus în mișcare pe DN2C, în localitatea Căldărăști, o localnică de 40 de ani, nu s-ar fi asigurat corespunzător la plecarea de pe loc, împrejurare în care a intrat în coliziune cu o autospecială a poliției condusă de un polițist de 25 de ani din Padina.

Echipajul de poliție se deplasa pe drumul prioritar DN2C, din direcția Padina către Pogoanele, având rampa acustică și optică în funcțiune, pentru a interveni la un apel 112.

Accidentul s-a soldat cu rănirea polițistului de pe locul dreapta față al autospecialei, un bărbat de 35 de ani din Buzău, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările.” , precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău.

1 COMENTARIU

  1. Idioții ăștia te omoară cu zile.
    Dacă vita asta nu a văzut și auzit autospeciala cu rampa și sirenele pornite, ce pretenții să ai să vadă o mașină normală?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here