hotz
Polițiștii atrag atenția că neatenția sau nebăgarea de seamă ne pot costa scump pentru că hoții nu dorm și doar într-un moment de neglijență ne pot lăsa fără bunuri. I s-a întâmplat chiar zilele trecute unui tânăr de 18 ani din Săpoca, tânăr care s-a trezit fără mai multe bunuri din autoturismul pe care l-a lăsat descuiat.
Dându-și seama că este victima unui hoțoman, el a anunțat Poliția. Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că în ziua de 5 septembrie a.c, profitând de neglijența proprietarului care și-a lăsat autoturismul cu portierele neasigurate, parcat pe o strada din municipiul Buzău, ar fi sustras din interiorul acestuia documente, cosmetice și telefon mobil, bunuri estimate de persoana vătămată la aproximativ 1.000 lei.
Fapta a fost sesizată poliției la începutul lunii septembrie, de către tânărul de 18 ani din localitatea Săpoca și a fost inițial în evidențe cu autor necunoscut.
La data de 7 septembrie a.c., în urma activităţilor desfăşurate de poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Buzău – Biroul de Investigaţii Criminale a fost identificat un minor în vârstă de 14 ani, principalul bănuit de comiterea unui furt din auto de pe raza municipiului Buzău.
Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 75%.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale pentru că nu este exclus ca hoțomanul să mai fi comis și alte fărădelegi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here