Polițiștii buzoieni au sărbătorit astăzi o fetiță pe care au găsit-o rătăcită în pădure. Este vorba despre Nicoleta, care după o noapte de căutări, au găsit-o și au scos-o din „Cuibul urşilor”, aşa cum numesc localnicii zona în care Nicoleta a stat peste noapte.

„O mai ştiţi pe Nicoleta?….Astăzi am revăzut-o noi, doar câţiva dintre poliţiştii care în seara zilei 13 septembrie a.c., în jurul orei 19.00, au fost alertaţi de către părinţi, după ce fetiţa nu a mai revenit la domiciliu, deşi plecase în împrejurimi.
După o noapte de căutări, a doua zi dimineaţă, în jurul orei 11.00, fetiţa a fost găsită de către poliţişti şi scoasă din „Cuibul urşilor”, aşa cum numesc localnicii zona în care Nicoleta a stat peste noapte.
Astăzi, în ajun de Moş Nicolae, am venit să o îmbrăţişăm din nou şi să-i urăm ”La Mulţi Ani!”.
Ne-a bucurat revederea iar din discuţiile purtate ne-am dat seama că nu a mai uitat drumul către casă, unde o aşteaptă părinţii şi ceilalţi şase fraţi.
Astăzi ne-au întâmpinat cu toţii, sfioşi, dar cu ochii plini de bucurie la vederea darurilor, achiziţionate cu suflet de poliţişti şi oferite chiar de şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.”, se arată în comunicatul de presă transmis de Biroul de presă al IPJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here