Autorităţile din Buzău au fost alertate după ce localnicii au găsit luni seară mii de peşti morţi pe râul Călmăţui. Primarul din localitate crede că are de-a face cu o poluare, întrucât apa este tulbure şi urât mirositoare. Primarul a făcut apel la cetăţeni să nu ia peştele mort pentru consum, însă reacţia lui a venit târziu, după ce oamenii adunaseră tone de peşte posibil otrăvit. În prezent, apele râului sunt urât mirositor şi negre, iar oamenii cred că apa a fost poluată cu o substanţă toxică de către un agent comercial.

Astăzi, echipe de la Garda de Mediu şi Direcţia Apelor s-au deplasat la Smeeni, de unde au prelevat probe de apă, iar în urma analizelor se va afla dacă râul Călmăţui a fost poluat. Autorităţile de mediu nu exclud ca societăţi aflate în amonte de locul în care au fost găsiţi peştii să fi deversat substanţe otrăvitoare în albia râului ori că acest lucru s-a făcut cu cisterne venite de departe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here