Aflat astăzi într-o vizită la Buzău, președintele PRO România, Victor Ponta, a ținut să transmită un mesaj ferm cu privire la relația cu PSD, partidul pe care l-a condus timp de 5 ani: ”PRO România merge cu candidați proprii. Nu facem alianță cu PSD sau cu alte partide. Vom avea candidați în toate cele 87 de unități administrative din județ și liste complete. Sunt convins că, la Buzău, rezultatul PRO România, față de nivelul național, va fi unul dintre cele mai bune.

Pe de altă parte, fostul premier a recunoscut că a avut discuții cu președintele interimar al PSD, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, pe tema unei posibile colaborări la Buzău, dar a decis să nu se alieze cu social-democrații, motivând că în fostul său partidul au mai rămas oamenii lui Dragnea și Dăncilă.

“Da. Am avut discuții. I-am spus, încă odată, că noi, cei din PRO România, nu facem înțelegeri cu cei care au vândut și vând PSD-ul la bucată. Pe vremea lui Dragnea, pe vremea lui Dăncilă și pe vremea lui Ciolacu. (…) La conducerea PSD se schimbă președinții, dar rămân aceeași care fac jocurile. Nașii sunt aceiași. Sper că domnul Ciolacu nu vrea să se căsătorească, pentru că nașii sunt acolo. Șefii de campanie ai lui Dăncilă sunt tot șefi de campanie și acum. Ce s-a schimbat cu adevărat? A, că se mai schimbă președinții? O să îl schimbe și pe Ciolacu, și o să rămână tot nașii lui Dragnea și șefii de campanie ai lui Dăncilă.”, a mai declarat Victor Ponta, într-o conferință de presă, susținută într-un hotel de lux din orașul Buzău.   

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here