cezar16 Prim-vicepreşedintele PD-L Cezar Preda a susţinut în urmă cu o oră o conferinţă de presă la sediul partidulului din Modrogan. Iată poziţia acestuia:

„Partidul Democrat Liberal este dator în faţa românilor şi a Europei cu răspunsurile şi cu poziţiile pe care le are vizând aceste decizii. Curtea Constituţională a confirmat, ieri, tentativa de lovitură de stat, prin atacul asupra instituţiilor fundamentale, regizată şi pusă în aplicare de Uniunea Social Liberală. Prima decizie de ieri a Curţii Constituţionale a stabilit că majoritatea parlamentară, USL şi Guvernul Ponta au încercat, printr-un proiect de lege, să restrângă, în mod ilegal, atribuţiunile Curţii Constituţionale. Victor Ponta încearcă să acopere acest adevăr grav cu un val de minciuni şi mesaje de propagandă. Realitatea e una singură: Victor Ponta şi USL au atacat Curtea Constituţională şi au încercat să o intimideze şi să-i restrângă atribuţiile. Acest adevăr vizibil şi confirmat de Curtea Constituţională a provocat îngrijorarea şi protestele statelor membre ale Uniunii Europene. Ultima poziţie semnificativă vine de la liderul grupului socialist din Parlamentul german, care a declarat: „Este inacceptabil ca în decurs de câteva zile să îngrădeşti atribuţiile Curţii Constituţionale”. Chiar astăzi, un alt politician socialist, ministrul de externe din Luxemburg, a declarat: „În calitate de social-democrat sunt îngrozit de acţiunile unor politicieni care vor să activeze în clubul socialiştilor europeni, dar care se comportă ca nişte pucişti”. Cetăţenii români au dreptul la o informare corectă asupra deciziilor de ieri ale Curţii Constituţionale. Minciunile produse în serie de Victor Ponta nu pot lua locul adevărului. Curtea Constituţională a luat, ieri, trei decizii importante. Unu, Curtea a decis că legea prin care majoritatea USL îi reducea atribuţiile este neconstituţională. Această decizie a Curţii va intra în vigoare de îndată ce va fi publicată în Monitorul Oficial. În planificarea antidemocratică a Uniunii Social Liberale, subordonarea Monitorului Oficial a fost un element-cheie, premeditat. În acest fel, Guvernul lui Victor Ponta s-a asigurat că publică când vrea şi ce vrea. Decizia Curţii Constituţionale care repune Curtea în drepturi depline trebuie publicată imediat în Monitorul Oficial. De asemenea, primul-ministru Victor Ponta trebuie să retragă imediat ordonanţa de urgenţă care limitează atribuţiile Curţii, întrucât ea are acelaşi conţinut cu legea pe care, ieri, Curtea a declarat-o neconstituţională. În caz contrar, Curtea este, în continuare, împiedicată să-şi exercite pe deplin atribuţiile. Noi respectăm întotdeauna deciziile Curţii Constituţionale. Îi cerem primului-ministru să respecte, de asemenea, deciziile Curţii Constituţionale. Tot ieri, Curtea Constituţională a avut în faţă contestaţiile referitoare la îndepărtarea preşedinţilor Camerei şi Senatului. Curtea Constituţională a respectat cadrul legal şi a decis că nu poate judeca aceste cereri. Curtea Constituţională a constatat că nu poate judeca aceste cereri tocmai pentru că atribuţiile Curţii au fost restrânse de lege, iar ordonanţa de urgenţă promovată de USL făcea exact acest lucru. Pentru clarificare, Curtea a decis ieri că nu poate judeca asupra îndepărtării preşedinţilor Camerei şi Senatului. Curtea nu a decis ieri că schimbarea celor doi preşedinţi este neconstituţională. Victor Ponta a declarat că decizia Curţii spune că schimbarea celor doi preşedinţi este constituţională. Victor Ponta minte. După publicare este posibil a fi atacată această hotărâre a Parlamentului şi judecată pe fond de către Curte. Guvernul Ponta şi Uniunea Social Liberală au adus România într-o situaţie fără precedent. Activitatea Guvernului a fost transformată într-un război de gherilă împotriva instituţiilor democratice ale statului român şi într-o sfidare la adresa Uniunii Europene. Românii nu au nimic de câştigat din acest comportament şi din acţiunile Guvernului Ponta. Dimpotrivă, acţiunile întreprinse de Guvernul Ponta şi de domnul Antonescu discreditează România pe plan european şi se vor răsfrânge de ce în ce mai mult asupra vieţii românilor. De două luni şi mai bine, românii au parte, sub guvernarea USL, doar de război cu democraţie şi o lipsă elementară de preocupare şi aplecare asupra problemelor economice ale ţării. Leul atinge, în fiecare zi, un minim istoric, investiţiile străine scad şi, odată cu ele, locurile de muncă. Şomajul creşte, iar de promisiunile făcute de USL, înainte de a prelua puterea, s-a ales praful.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here