Politisti locali, care isi desfasura activitatea pe str. Pompiliu Stefu, din Municipiul Buzau, au gasit pe strada un portofel.

În urma verificării, politistii locali au constatat că în interiorul portofelului se aflau documente personale si suma de 550 lei.

A fost identificat apartinatorul portofelului, care a fost invitat la sediul Politiei Locale, unde i-au fost inmanate bunurile pierdute.

Polițiștii Locali avertizeaza cetatenii municipiului Buzau că insuşirea bunului găsit sau care a ajuns din eroare la făptuitor sunt fapte prevazute de art. 243, Noul Cod Penal si prevede la “alin 1. Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

alin 2. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine.”

Directia de Poliţia Locală Buzau, reaminteşte numărul de telefon la care cetăţenii pot apela pentru a semnala situaţii din sfera ei de competenţă 0238.955.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here