boscodeala-10

Primarul municipiului Buzău atrage atenția că toți cei găsiți vinovați în ancheta de la Direcția Economică vor suporta rigorile legii dar vor fi trași la răspundere și din punct de vedere administrativ, putându-se ajunge până la desfacerea contractului de muncă.
”Nu am aflat angajații implicați în anchetă, , nu am alte informații, aștept rezultatele anchetei.Din punct de vedere administrativ, dacă au făcut o faptă contrar legii se vor lua măsurile prevăzute în codul pe care îl avem la municipalitate. Dacă e faptă gravă se va desface contractul de muncă, dar asta e doar o măsură administrativă”, a declarat Constantin Boșcodeală.
Cel puțin 10 funcționari din cadrul Direcției Economice a Primăriei Buzău ar fi vizați de o anchetă a procurorilor DIICOT și a polițiștilor.
Joia trecută, polițiștii și procurorii au ridicat documente și calculatoare, cercetările urmând a merge mai departe. Până la clarificarea lucrurilor, cei cel puțin 10 angajați vizați de procurori ar urma să vină la serviciu și să-și desfășoare normal activitatea.
Numele lor vor fi ținute sub tăcere, până ce ancheta va arăta clar vina lor și prejudiciul provocat.
Din cercetări a reieşit că mai mulţi funcţionari publici de la Direcția Economică ar fi constituit un grup infracţional organizat şi ar fi obţinut ilicit bani din neînscrierea în sistemul informatic a mai multor procese- verbale de contravenţie, în vederea eludării plăţii acestora ori nu ar fi luat măsurile legale pentru urmărirea şi executarea bunurilor persoanelor juridice care figurează cu datorii la bugetul de stat.
De asemenea, cei în cauză ar fi introdus date false în sistemul informatic, respectiv menţiuni nereale cu privire la plata datoriilor sau amenzilor contravenţionale ale unor persoane sau ar fi distrus documentele de constatare a acestor contravenţii.
Totodată, nu ar fi fost luate măsurile legale pentru urmărirea şi executarea bunurilor persoanelor juridice care figurează cu datorii sau ar fi fost emise, cu mare întârziere, titlurile de executare silită.
Iată ce a declarat joi după amiază procurorul șef al DIICOT-BT Buzău, Nicolae Petroșel:
”La nivelul DIICOT-BT Buzău se efectuează cercetări penale care vizează activitatea mai multor funcționari din Direcția Economică, serviciile și birourile subordonate cu atribuții in materie de gestionare în sistemul informatizat si letric al amenzilor, impozitelor, taxelor datorate bugetului local. Există suspiciunea că s-au introdus date false in sistemul informatic din cadrul primăriei prin efectuarea de mențiuni privind clasarea unor amenzi care nu au fost achitate pe diferite considerente, de pildă că au fost plătite la alte primării, ceea ce e fals, că au fost anulate prin hotărâri judecătorești, ceea ce nu e real, alte amenzi ar fi fost transferate către alte localități, însă nu există nici o dovadă și suport real . Totodată, anumite debite ale unor agenți economici există suspiciunea că au fost mult diminuate prin inserarea unor date nereale privind caracterul lor și cuantumul iar tot legat de aceste debite funcționarii cu atribuții în materie nu au exercitat urmărirea și executarea silită a debitelor pe care le au unii agenți economici din Buzău. ”Este vorba despre mai mulți funcționari, minim 10, dar există posibilitatea extinderii cercetărilor si la alte persoane, trebuie să examinăm conținutul documentelor ridicate, vom începe apoi procedurile. După ce vom centraliza datele vom lua desigur măsurile ce se impun”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here