Luna trecută, pe un teren din Râmnicu Sărat au fost descoperite resturi de animale și alte deșeuri, reprezentând un adevărat focar de infecție. Prefectura Buzău a revenit astăzi cu o informare, în urma unor verificări efectuate la firma bănuită de autorități că nu ar fi străină de depozitarea ilegală a acelor deșeuri. Oficialii de la Casa Albă susțin că societatea respectivă nu ar avea toate documentele necesare pentru funcționare, nefiind respectate condițiile de calitate a apelor uzate și lipsind acordul de mediu pentru abator. 

„Readucem în atenția opiniei publice situația descoperită la societatea Global Pro Carm SRL din Râmnicu Sărat. La jumătate lunii trecute, în urma unor verificări au fost găsite în apropiere de sediul acestei firme tone de resturi animaliere, unele dintre ele îngropate, ce au făcut din întreaga zonă un focar de infecție, cu mirosuri greu de suportat de către locuitori. În urma primelor constatări, a fost demarată o anchetă a organelor competente, ale cărei rezultate vor deveni publice atunci când se va încheia.

În paralel, Instituția Prefectului a declanșat o serie de verificări pentru a stabili dacă societatea din Râmnicu Sărat își desfășoară activitatea respectând toate normele de mediu în vigoare, iar informațiile furnizate de către instituțiile abilitate arată că firma funcționează fără documente legale de o bună perioadă de timp.

Global Pro Carm  SRL are un contract de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare încheiat cu Compania de Apă SA Buzău, însă acordul de racordare la canalizare este expirat din luna februarie 2020 din cauza neîndeplinirii obligațiilor legale, cu privire la respectarea condițiilor de calitate a apei uzate evacuate. Compania de Apă a făcut repetate solicitări către societatea din Râmnicu Sărat în vederea actualizării acordului de racordare, însă nici până la această data nu au fost depuse documentele solicitate.

De asemenea, Global Pro Carm din Râmnicu Sărat funcționează fără acord de mediu din anul 2018. Agenția de Protecție a Mediului nu a eliberat autorizația de mediu dat fiind că din documentația depusă de societate lipsește acordul de racordare emis de operatorul rețelei de canalizare.

Având în vedere faptul că operatorul economic și-a desfășurat activitatea ilegal fără să fie deranjat de instituțiile cu competențe în verificarea legalității activității, Instituția Prefectului va pune la dispoziția organelor Statului toate aspectele semnalate.” , se menționează în comunicatul de presă emis de Prefectura Buzău. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here