Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, cu sprijinul ofiţerilor Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.) au reuşit destructurarea unui grup infracţional format din 9 membri, dintre care şase domiciliaţi în judeţul Buzău, iar ceilalţi trei pe raza judeţelor Botoşani, Ilfov şi a municipiului Bucureşti. Împotriva suspecţilor a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată, folosirea de mai mult de 5 muncitori fără a avea înregistrate contracte individuale de muncă şi pentru complicitate la evaziune fiscală, în aceeaşi cauză fiind începută urmărirea penală şi faţă de o societate comercială in judeţul Ilfov.

Cei nouă sunt suspectaţi că, în perioada 2012 – 2013, au desfăşurat activităţi de achiziţie, prelucrare şi comercializare a unor cantităţi importante de nucă şi miez de nucă fără a înregistra şi fără a declara organelor fiscale veniturile obţinute, sustrăgându-se astfel de la plata impozitelor şi taxelor datorate către bugetul statului. Valoarea veniturilor neînregistrate a fost estimată la 16.823.000 de lei. Persoanele respective mai sunt suspectate că au comercializat mărfurile prin folosirea unor documente de provenienţă fictive (borderouri de achiziţie, avize de însoţire a mărfurilor în numele unor societăţi tip fantomă sau fără activitate), operaţiuni urmate de exportul mărfii în ţările arabe prin folosirea unor documente în care ar fi fost menţionate valori mai mici decât preţul de achiziţie, diferenţa de bani fiind încasată în conturi personale. Prejudiciul iniţial a fost estimat la aproximativ 1.500.000 de lei, reprezentând numai valoarea TVA sustrasă, calculul exact al prejudiciului cauzat urmând a fi realizat de către comisarii Gărzii Financiare Buzău.

În această dimineaţă au fost efectuate 10 percheziţii domiciliare în judeţele Buzău, Ilfov, Botoşani şi în municipiul Bucureşti, la imobile deţinute de către suspecţi, activităţi la care au fost angrenaţi peste 30 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău – Serviciul de Investigare a Fraudelor, Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi Secţiile de poliţie rurale Pârscov şi Cislău, precum şi poliţişti din cadrul IPJ Botoşani. Poliţiştii au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor documente de evidenţă contabilă şi extracontabilă, cei nouă suspecţi fiind conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău. Cercetările sunt continuate de ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here