cristi1Concluziile raportului Direcției de Sănătate Publică Buzău sunt similare cu cele prezentate de comisia de anchetă constituită la nivelul Consiliului Județean. De asemenea, recomandările DSP au început deja să fie implementate, a declarat președintele CJ Buzău, Marian Cristinel Bîgiu.

   Declarațiile președintelui CJ vin după conferința de presă organizată de Raed Arafat, în care secretarul de stat a prezentat concluziile raportului Direcției de Sănătate Publică Buzău și recomandările Ministerului Sănătății.

   ” Consiliul Județean a făcut publice deja concluziile preliminare, care sunt similare cu cele ale DSP. De asemenea, au început deja să fie implementate o serie de măsuri, al căror rol este acela de îmbunătățire a serviciilor medicale”, a afirmat Cristi Bîgiu.

   Consiliul Județean se angajează să găsească mijloace pentru acoperirea cu personal a posturilor aprobate pentru două secții de maximă importanță, respectiv Pediatrie și Neonatologie, precum și pentru dotarea secției cu mobilier, care să acopere riscurile de vătămare fizică.

Așa cum am mai arătat, interesul nostru, al tuturor, este ca legea să fie respectată și ca cetățenii să beneficieze de cele mai bune condiții atunci când ajung în Spitalul Județean. De asemenea, dorim ca toți copiii să fie cât mai bine îngrijiți în Spital”, a spus Cristi Bîgiu.

 Printre măsurile aflate în curs de implementare se numără și gruparea pe saloane a copiilor internați fără aparținători, încheierea unui protocol de colaborare între Spitalul Județean și DGASPC, utilizarea chestionarelor de satisfacție a pacienților și revizuirea regulamentului de ordine interioară.

În același timp, medicii Spitalului de Urgență au stabilit pentru joi o serie de întâlniri cu scopul de a pune în aplicare protocoale de practică medicală, care să includă situațiile de internare a pacienților cu afecțiuni psihice, a celor instituționalizați și a celor cu dizabilități.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here