Ședința extraordinară de Consiliu Județean de astăzi a debutat cu un moment festiv. Este vorba despre acordarea titlului de cetățean de onoare scriitorului Nicolae Peneș care a fost prezent în sală și a mulțumit pentru titlul acordat menționând că în urmă cu 2 săptămâni a împlinit vârsta de 85 de ani, iar ultimii 65 i-a dedicat culturii române.

Președintele Consiliului Județean, cu girul consilierilor locali, a acordat titlul de cetățean de onoare al județului Buzău scriitorului Nicolae Peneș.

Din anul 1999, Nicolae Peneș este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Printre lucrările publicate, se numără și cele două volume ”Alexandru Marghiloman – lordul valah”, lucrare premiată în anul 2010 de către Academia Română cu premiul Mihail Kogălniceanu. Scriitorului Nicolae Peneș care a fost prezent în sală și a mulțumit pentru titlul acordat menționând că ultimii 65 i-a dedicat culturii române.

În vârstă de 85 de ani, scriitorul Nicolae Peneș se pregătește să ofere publicului buzoian o nouă lucrare dedicată inginerului Ion Blag.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here