Preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, a fost implicat în această seară într-un eveniment rutier, în timp ce se deplasa cu maşina personală către Bucureşti.

Preşedintele CJ se afla pe DN 2 Euro 85, la volanul maşinii personale, aproape de intrarea în localitatea Coşereni. La un moment dat, de pe contrasens, Neagu a observat un autotren care a intrat în depăşirea unei maşini şi a depaşit serios banda care separă cele două sensuri de mers. Petre Emanoil Neagu a fost nevoit să tragă dreapta de volan pentru a evita impactul cu tirul, însă pe partea sa drepată era o maşină oprită. Pentru a evita impactul frontal cu tirul, Neagu a ales să lovească uşor maşina care era oprită, după care a ieşit în afara părţii carosabile.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, preşedintele CJ nu avea viteză mare, lucru care i-a permis să evite un accident grav.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here