În ultima perioadă, tot mai mulţi locuitori ai comunei Florica, dar şi autorităţile locale au ridicat problema intersecţiei din DN2 Euro85 către localitatea lor de reşedinţă. Aceasta este extrem de periculoasă, iar aici s-au produs nenumărate accidente pentru că nu există niciun sistem de semnalizare.

Oamenii au cerul ajutorul tuturor celor care ar putea rezolva problema, însă până la acest moment au răspuns doar reprezentanţii Consiliului Judeţean.

Preşedintele CJ, Petre Emanoil Neagu a declarat jurnaliştilor că personal a observat această intersecţie şi consideră că trebuie luate măsuri urgente. Neagu este de părere că un sens giratoriu ar rezolva rapid problema. Mai mult decât atât, se oferă să facă un parteneriat cu CNADNR pentru a ptea ajuta financiar la realizarea lucrăriii.

„În ceea ce priveşte problema de la Florica, am luat legătura cu cei de la Drumuri Naţionale şi chiar trebuie făcut ceva pentru că am observat personal că în momentul în care se face stânga spre comuna Florica, nu numai că nu este semnalizat, dar nu există niciun fel de infrastructură. Dacă CNADR-ul consideră că are alte priorităţi noi suntem gata, Consiliul Judeţean, să intrăm într-un parteneriat şi putem să-i ajutăm. Neapărat acole trebuie un sens giratoriu. Sunt condiţii deosebite, e ceaţă, plouă, ninge şi vizibilitatea este redusă, indiferent cum ar fi el marcat. Asta este propunerea noastră, a Consiliului Judeţean, şi chiar suntem gata să găsim paşii legali, dacă nu au fondurile necesare, să intzrăm într-un parteneriat să putem să realizăm acest lucru acolo”, a declarat pre;edintele CJ, Petre Emanoil Neagu.

1 COMENTARIU

  1. Un sens giratoriu înseamnă ca toți care circula prioritar pe drumul E 85 – DN 2 ar trebui sa cedeze trecerea fiecărui vehicul care intenționează sa meargă spre Florica. Mi se pare anormal sa creezi un sens giratoriu numai pentru a facilita traficul restrâns al riveranilor din Florica. Cred ca un pasaj subteran spre Florica ar rezolva definitiv problema fără sa oprești traficul prin aceasta intersecție. Altfel, cu un sens giratoriu in mod sigur vor apărea mult mai multe accidente, sau probleme in trafic. Poate dl Neagu reușește sa convingă CNADNR sa se construiască drumul expres de la București A3 – Ploiești – Buzău – Focșani s a m d. Vad ca guvernanții noștri nici nu vor sa audă de o autostrada Giurgiu – București – Buzău – Focșani – Suceava ( cu varianta spre R Moldova – Vama Albita), celebrul culoar IX (Atena – Helsinki, prin Romania evident), cca 500 km care ar putea fi făcută cu 2-3 mil euro/km, adică intre 1 si 1,5 mld euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here