Vicepremierul Vasile Dîncu a anunțat ieri că programul „ Prima Casă ” va continua şi se încearcă optimizarea lui, în sensul că, în anumite condiţii, unele familii tinere ar putea avea acces la acesta fără să plătească un avans, potrivit evz.ro.

„Chiar şi 5% pentru unele familii, care nu pot obţine un credit, este (o valoare – n.r.) foarte mare. În funcţie de situaţie, ar putea ca unele familii tinere, care nu pot să dea un avans, să poată să aibă acces şi fără un avans, dacă o analiză financiară a veniturilor arată acest lucru”, a explicat Dîncu. El a precizat că o anchetă socială poate să stabilească exact ce înseamnă venituri mici.

Totodată, Dîncu a spus că Fondul de locuinţe publice este de doar 2%, iar necesarul este mult mai mare, fapt pentru care se analizează posibilitatea ca, în viitor, să nu mai fie vândute locuinţele ANL pentru tineri. „Locuinţele ANL care se vor construi în viitor vor fi gândite în aşa fel încât să fie locuinţe pentru tineri pentru o anumită etapă. (…) Va trebui, în funcţie de resursele pe care le vom avea, să creştem în următorii ani de câteva ori fondurile pentru Prima Casă pentru că acestea pot constitui condiţii normale de locuire pentru o familie care se extinde”, a explicat Dîncu. El a mai spus că se analizează posibilitatea acordării unor „vouchere pentru locuire”, în anumite cazuri sociale, dar şi pentru acoperirea chiriei de către tineri angajaţi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here