Pentru că şansele ca Buzăul să mai primească bani de la Guvern pentru gigacalorie sunt aproape nule, este posibilă contractarea unui credit. Din 2020, orice subvenţie din partea Primăriei sau a Guvernului va fi interzisă ca urmare a unei directive a Uniunii Europene.

Cu toate că a afirmat răspicat că Primăria  nu mai poate da niciun leu pentru gigacalorie, primarul Constantin Toma admite că încă se caută soluţii pentru ca buzoienii să nu resimtă prea brusc creşterea facturilor la încălzire.

Actualele datorii ale Municipalităţii sunt, în marea lor majoritate, urmarea subvenţiilor acordate pentru gigacalorie de-a lungul multor ani.

Pentru a mai acoperi o parte din costul facturilor pentru căldură de la RAM, primăria ar putea obţine un credit, ca urmare a unui Ordin Guvernamental de Urgenţă care permite autorităţilor locale să se poată împrumuta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here