Magistraţii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis recursul declarat de Dumitru Mitroiu, primarul comunei Cislău, la decizia Curții de Apel Ploiești prin care s-a menținut raportul de evaluare al ANI privind constatarea stării de incompatibilitate în cazul său.

„Admite recursul declarat de reclamantul Mitroiu Dumitru împotriva Sentinței civile nr. 264 din 10 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești – Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată. Admite acțiu­nea formulată de reclamantul Mitroiu Dumitru. Anulează Raportul de evaluare nr. 30978/ G/II/12.07.2014 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate. Definitivă. Pronun­țată, în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2017“, se arată în soluția pe scurt a instanței.

În decembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești a respins ce­re­rea primarului de la Cislău de anulare a deciziei prin care Agenția Națională de Integritate l-a declarat incompatibil. Dumitru Mitroiu a declarat recursul în februarie 2015, iar, mai bine de un an, dosarul s-a aflat la ÎCCJ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here