Să facem curăţenie cu voluntari! Cam aceasta este ideea celui mai amplu proiect social care, an de an, mobilizează sute de mii de oameni din numeroase ţări. Oamenii ies să ecologizeze zonele în care trăiesc şi să-i mobilizeze, prin puterea exemplului, pe semeni. Aşa se va întîmpla şi la Buzău, în week-end, cînd numeroşi funcţionari de la stat şi angajaţi ai regiilor vor ieşi la cules de gunoaie. Semnalul mobilizator va fi dat sîmbătă dimineaţă cînd sute de voluntari vor ieşi în zonele verzi ale judeţului. Nu ca să stea la iarbă verde, ci ca să strîngă gunoaiele pe care alţii le aruncă, fără nici un fel de discernămînt şi grijă pentru mediu. „Se va face o acţiune de ecologizare a acestor zone în care au fost depuse deşeuri menajere, reciclabile. Acţiunea se va desfăşura în judeţul Buzău, var participa cîteva instituţii: Protecţia Mediului, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia Silvică, şi ca primării sînt cîteva selecţionate: Primăria Mărăcineni, Verneşti, Vadu Paşii, Tisău, Măgura, Cislău, Nehoiu, Calvini, Pătîrlagele”, a declarat Carmen Ichim, comisar şef Garda de Mediu Buzău. Garda de Mediu va verifica dacă zonele vizate au fost curăţate corespunzător sau dacă au mai rămas gunoaie după această amplă acţiune de ecologizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.