Se pare că aparatul de zbor prăbușit la Nehoiu zbura la o altitudine de 2.000 de metri, lucru care ar fi putut duce la prăbuşirea aeronavei şi asta pentru că în zona muntoasă era în vigoare un cod portocaliu de vânt puternic.

Potrivit meteorologilor, în momentul în care avionul a traversat munţii, rafalele la peste 1.800 de metri depăşeau 100 de km/h. Specialiştii spun că aparatul este un model ultrauşor care nu este indicat să decoleze pe vreme instabilă.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Avionul era model relativ nou, produs în Italia. A mai avut o aterizare forţată, în 2016

Avionul, înregistrat pe firma din Cluj a lui Mihai Covaciu, era un model Tecnam P2008, avion relativ nou, produs în Italia. Este un avion cu dublă comandă – pentru două persoane, unul de tip „Școala”, lungime 300 metri, 72CP, autonomie 1.300 km, viteză 213 km/h, altitudinea maximă 4.000 de metri.

Fostul şef al Aviaţiei Civile Sorin Stoicescu a declarat că acelaşi avion, Pegna 2008,  a mai fost implicat într-un incident în august 2016. În 8 august 2016, avionul a aterizat forţat  într-o zonă limitrofă a oraşului Topoloveni, din judeţul Argeş, din cauza unor defecţiuni tehnice, cele două persoane aflate în aparatul de zbor – pilotul şi copilotul – nefiind rănite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here