19 cazuri noi de coronavirus au fost raportate de DSP Buzău, în ultimele 24 de ore.  Au fost înregistrate și 4 decese în rândul persoanelor confirmate COVID-19, unul dintre cazuri provenind din focarul de la spitalul privat Sf. Sava din Pătârlagele. 

„DECES NR. 81: pacient în vârstă de 85 de ani, rezident al Spitalului Privat Sf. Sava- secția exterioară Pătârlagele, este testat și confirmat cu SARS CoV-2. Se internează la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat pentru tratament de specialitate. Pe fondul vârstei și al comorbidităților, răspunsul la tratament este nefavorabil și survine decesul. Comorbidități: bronhopneumopatie obstructivă cronică, demență senilă, cardiopatie ischemică, ateroscleroză cerebrală, obezitate.

DECES NR. 82: pacient în vârstă de 49 de ani din Galați se prezintă la UPU a Spitalului Județean de Urgență Buzău cu suspiciune de encefalită. Este testat și diagnosticat cu meningoencefalită cu virus West Nile și retestat pentru SARS CoV-2 și confirmat. Starea pacientului fiind gravă, se decide transferul pacientului la Spitalul Victor Babeș din București. Evoluția clinică în continuare este nefavorabilă și survine decesul. Comorbidități: meningoencefalită cu virus West Nile, sepsis cu punct de plecare pulmonar, epilepsie secundară, sindrom de hepatocitoză, insuficiență renală acută dializată, casexie.

DECES NR. 83: pacient în vârstă de 53 de ani se prezintă la consult de specialitate la Spitalul Carol Davila București. Este confirmat cu SARS CoV-2 și transferat la SUUMC ROL 2. Evoluția este nefavorabilă sub tratamentul administrat și survine decesul. Comorbidități: infarct miocard în antecedente, hipertensiune arterială.

DECES NR. 84: pacientă în vârstă de 81 de ani se prezintă la UPU a Spitalului Județean de Urgență Buzău cu simptomatologie respiratorie. Este confirmată cu SARS CoV-2. Evoluția nefiind favorabilă, pacienta este transferată pe secția ATI a SJU Focșani, unde survine decesul. Comorbidități: boală coronariană ischemică, hipertensiune arterială, Alzheimer, insuficiență cardiacă.” , informează Prefectura Buzău. 

Astăzi, 3 septembrie 2020, potrivit D.S.P., situația epidemiologică la nivelul județului Buzău se prezintă astfel:

  • Număr persoane confirmate pozitiv Covid-19 de la începutul pandemiei: 2333;
  • Număr persoane vindecate Covid-19 de la începutul pandemiei: 1731;
  • Numărul total de decese Covid-19 de la începutul pandemiei: 84;
  • Număr persoane în carantină la domiciliu: 406;
  • Număr persoane aflate în izolare la domiciliu: 320.
  • Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în județul Buzău au mai fost confirmate 19 cazuri noi de persoane infectate cu SARS CoV-2 (2 pacienți a fost testați și diagnosticați într-un laborator privat de analize).
  • Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 32 și 90 de ani.
  • Anchetele epidemiologice sunt în desfășurare.
  • Întrucât la acest moment, în județul Buzău, toate paturile destinate internării acestei categorii de pacienți sunt ocupate, un număr de 56 persoane confirmate pozitiv Covid-19, asimptomatice sau cu simptomatologie ușoară, se află în izolare la domiciliu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here