Prințul Charles a vizitat, joi dimineață, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, din Capitală, în cea de-a doua zi a vizitei oficiale efectuate în România.

Prințul Charles a admirat biserica din Dragomirești și a jucat în horă alături de artiști populari

Biserica Dragomirești, ouăle încondeiate și icoanele lucrate manual au reprezentat câteva dintre atracțiile de la Muzeul Satului care au stârnit interesul Prințului Charles.

Îmbrăcate în costume populare, femeile care încondeiau ouă i-au explicat Prințului Charles tehnica folosită și au făcut o scurtă demonstrație.

De asemenea, icoanele de lemn au fost admirate de Alteța Sa Regală, ca și biserica din Dragomirești, cu o vechime de aproximativ 300 de ani. Prințul Charles s-a oprit și a discutat cu meșterii populari aflați la fața locului, după care a participat la momentul artistic susținut de Gelu Voicu și taraful „Lăutarii” din Teleorman.

Prințul de Wales s-a prins în horă alături de artiștii populari, surprinzându-i pe cei prezenți.

Ulterior, el a intrat într-o gospodărie din Chiojdu Mic, județul Buzău, care datează din secolul XVIII.

Vizita la Muzeul Satului face parte din programul prințului Charles de trei zile în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here