Raportul pe care Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă l-a întocmit la sfârşitul anului trecut, pentru Ministerul Sănătăţii, după incendiul de la SJU Piatra Neamţ, menţionează şi câteva unităţi din Buzău ca având probleme legate de securitatea la incendiu.

La Spitalul din oraşul Nehoiu, ”căile de evacuare nu sunt marcate cu indicatoare standardizate şi nu se asigură condiţiile de evacuare în caz de situaţii de urgenţă la Secţia ATI”.

La secţia Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului din Râmnicu Sărat, instalaţiile electrice sunt vechi şi defecte ”şi s-au găsit improvizaţii periculoase”. Au fost depistate probleme inclusiv cel mai mare spital din judeţ.

În total, au fost controlate 1.392 clădiri ale unităţilor sanitare cu paturi, care aparţin unui număr de 553 de unităţi sanitare de stat şi private cu paturi.

Verificările au fost executate după incendiul produs în data de 14 noiembrie 2020 la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judetean de Urgenţă Piatra Neamţ.

Conform raportului publicat de Ministerul Sănătăţii, nu se asigură condiţiile de evacuare în caz de situaţii de urgenţă la secţia ATI a Spitalului Orăşenesc Nehoiu şi la Sectia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău.

La Secţia ATI a Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, instalaţiile electrice ”se exploatează cu defecţiuni, improvizaţii sau în condiţii în care se generează supracurenţi sau suprasolicitări din cauza racordării unor consumatori care depăşesc puterea nominală a circuitelor”.

De asemenea, reprezentanţii ISU au mai descoperit că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău şi la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat nu există serviciu privat pentru situaţii de urgenţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here