Vlad Pufu, senator PNL de Buzău

Chinurile facerii tripletei de la vârful Casei Albe nasc atacuri chiar în interiorul PNL, după ce Guvernul a dat undă verde doar numirii unuia dintre cei doi subprefecți propuși de organizația județeană a liberalilor buzoieni (vezi aici detalii).

Într-o postare pe pagina sa de facebook, senatorul PNL Vlad Pufu, lider interimar al organizației municipale, trimite un avertisment către conducerea centrală a formațiunii, pe care o acuză de amânare fără explicație pertinentă, oficială, a numirii celui de-al doilea subprefect. În aceeași postare, parlamentarul liberal are un mesaj și pentru partenerii locali din coaliție (de la USR-PLUS). 

Am intrat în politică să vorbesc, nu să tac! Drept urmare, atrag atenția decidenților guvernamentali că modul în care a fost gestionată instalarea noilor subprefecți a adus serioase prejudicii organizației PNL Buzău, creând în interior incertitudine și neîncredere.

Amânarea fără o explicație pertinentă, oficială, a numirii celui de al doilea subprefect ne pune într-o situație cel puțin inconfortabilă față de cei care ne-au încredințat votul lor în 6 decembrie. Răfuielile din spatele politicii locale, escaladate la acest nivel, trebuie să înceteze, mai ales în contextul provocator actual.

BPJ, prin vot majoritar, a respectat calendarul propus și a înaintat cele două nominalizări la termenele stabilite. Situația în care ne aflăm astăzi, se putea lesne evita.

Ne dorim să devenim o alternativă serioasă a PSD la Buzău, iar acest obiectiv îl putem atinge doar cu predictibilitate și responsabilitate. Același lucru îl transmit și colegilor de coaliție de la Buzău.” , declară senatorul buzoian Vlad Pufu. 577107 132042620265640 77508437 nSurse politice ne-au precizat că amânarea numirii lui Viorel Holban, fost primar al Râmnicului, este, în fapt, chiar un refuz al Centrului, în baza unor date cu privire la nerespectarea unor criterii de integritate în privința liberalului râmnicean. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here