profesorul-petrisan
După mai bine de doi ani de procese timp în care magistrații au așteptat rezultatele unor expertize, profesorul de matematică Marcel Petrișan de la Colegiul Național B.P. Hasdeu a fost condamnat de judecătorii Judecătoriei Buzău la 2 ani de închisoare. Petrișan a fost găsit vinovat de pornografie infantilă prin sisteme informatice în formă continuată iar judecătorii buzoieni au dispus suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, sentință care nu este pe placul profesorului buzoian, dar nici al procurorilor care au formulat apel la începutul lunii august, cazul urmând a fi judecat de Tribunalul Buzău.

Vezi aici sentința dată de instanța de fond: „În baza art. 51 alin.1 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art 41 C.pen si art 5 NCP condamna inculpatul P.M. la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de pornografie infantila prin sisteme informatice in forma continuata. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64, alin.1 lit. a teza a II a lit. b Cod penal. În baza art. 81 – 82 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani. În baza art. 71, alin. 5, Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, prevăzută de art. 64 alin.1 lit.a teza a II a, lit. b, Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 83 Cod penal. Deduce din pedeapsa aplicata durata retinerii din data de 03.04.2013. In baza art 118 alin.1lit b C. pen confisca de la inculpat: – 211 medii optice tip CD/DVD – 5 medii optice tip mini DVD – Tableta NEXUS ASUS SN CBOCKBC829965 – STICK USB albastru fara marca si serie – STICK SILICON POWER seria D33B2S – SD CARD TRANSCEND seria 5141670254 – SC CARD SILICON POWER seria 0806TS08680 – HDD SEAGATE seria 4JV1GC9Z – HDD WA seria WXE209UK2107 – LAPTOP FUJITSU SIEMENS – HDD marca Hitachi seria CYL16383H16863 – HDD WD seria WCAMC1165415 – HDD WD seria WCAW32731998 – HDD SEAGATE seria 3JT31MHB – HDD FUJITSU seria 04359641 Obliga inculpatul la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here