Peste o sută de buzoieni, membri ai ASCIOR Buzău, preoți și alți oameni care nu sunt de acord cu introducerea obligativității vaccinării, s-au adunat, astăzi, la ora 11:30, în fața Prefecturii, în semn de protest față de inițiativa legislativă ce prevede obligativitatea imunizării, proiect aflat în atenția Camerei Deputaților, după aprobarea în Senat.

protest 2

Înarmați cu pancarte care conțineau mesaje anti-vaccinare obligatorie, protestatarii și-au manifestat revolta față de actul normativ aflat în dezbaterea deputaților. După mitingul din fața Casei Albe, unii dintre participanți au plecat către București, unde a fost programat un protest la nivel național.

protest 3

Zilele trecute, într-un mesaj postat pe facebook, și părintele Mihail Milea a reacționat:

Dumnezeu ne-a creat liberi pe noi, oamenii. Dacă El nu ne forțează în nicio direcție, înseamnă că libertatea de a decide este un fundament antropologic, ființial, care face parte din noi și peste care nu poate trece nimeni.

Legea vaccinării obligatorie a întregii populații din România: copii, tineri, adulți, vârstnici, care se află în dezbatere urgentă pe masa Parlamentului, încalcă Constituția României, Legea Drepturilor Omului și Dreptul Pacientului.

Legea 46/2003, articolul 13 din Legea Drepturilor Pacientului, spune așa: „pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală, asumându-și în scris răspunderea pentru decizia sa”, a spus, printre altele, președintele Fundației pentru Copii „Sfântul Sava de la Buzău”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here