Poliţiştii de investigaţii criminale au reţinut doi bărbaţi din Cernavodă, bănuiţi de proxenetism, în urma a trei percheziţii efectuate în Feteşti şi Drobeta Turnu Severin.
De asemenea au fost ridicate 40 de grame de bijuterii, peste 13.000 de lei şi alte bunuri

La data de 20 decembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Ialomiţa şi Mehedinţi, au efectuat sub coordonarea procurorului de caz, trei percheziţii domiciliare în oraşele Feteşti şi Drobeta Turnu Severin, la trei persoane bănuite de proxenetism.

Din cercetări a reieşit că în perioada august – decembrie a.c. bănuiţii, trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 30 de ani, din Feteşti şi Cernavodă, ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către 5 tinere, din Ialomiţa şi Cernavodă, în apartamente închiriate pe raza municipiului Buzău, însuşindu-şi sumele de bani obţinute astfel.

Din activitatea infracţională, aceştia ar fi obţinut aproximativ 30.000 de euro.

Pentru probarea activităţii infracţionale, poliţiştii au condus la audieri 13 persoane, inclusiv din judeţele Cluj şi Constanţa şi au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 40 de grame de bijuterii, peste 13.000 de lei, precum şi telefoane mobile şi laptop-uri.
Doi tineri în vârstă de 23 şi 30 de ani au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentaţi în cursul acestei zile la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, în vederea luării măsurilor legale.
În activităţi au fost angrenaţi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here