PSD
Social-democraţii vor începe în luna septembrie selecţia candidaţilor pentru alegerile locale. Anunțul a fost lansat de secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, care a menționat, totodată, că aleşii în funcţie, cu probleme în justiţie, vor putea să candideze pentru noi mandate, dacă stau bine în sondaje.

“Selecţia candidaţilor începe imediat după finalizarea selecţiilor la nivelul fiecărui judeţ. Asta înseamnă că la sfârşitul lui septembrie începem să facem analizele pe fiecare candidat. La sfârşitul lui septembrie începem lansarea pe piaţă a studiilor vizavi de mai mulţi candidaţi la anumite zone, unde avem 2-3 variante. Vor fi făcute sondaje. La mijlocul lui noiembrie probabil vom avea o situaţie mai clară, cum ne poziţionăm”, a declarat Codrin Ştefănescu.

Mai mult, secretarul general adjunct al PSD a spus că stabilirea candidaţilor va depinde şi de cum merg negocierile cu UNPR, pentru formarea listelor comune. Ştefănescu a precizat că aceste discuţii vor începe în luna noiembrie sau imediat după Congresul PSD. Se va decide atunci dacă UNPR va candida pe liste comune cu PSD în alegerile locale sau fiecare partid va avea liste proprii, deşi cei mai mulţi lideri din ambele formaţiuni şi-ar dori candidaturi comune. Acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi pentru alegerile parlamentare din 2016.

Pe de altă parte, Codrin Ştefănescu spune că nu există în acest moment o regulă cu privire la acordarea priorităţii la candidatură a aleşilor aflaţi deja în funcţie, ci totul va depinde de sondajele efectuate în teritoriu. “Depinde cum sunt percepuţi de public. Sunt aleşi care sunt aleşi de 2-3 mandate şi care nu coboară sub 70-75%. Avem aleşi locali unde scorurile sunt dezastruoase, nici nu mai are rost să faci o analiză. Cu ăla s-a terminat, s-a închis subiectul”, a mai spus Codrin Ştefănescu.

Codrin Ştefănescu a mai declarat că aleşii cu probleme în justiţie, dar care nu au o decizie definitivă a instanţei, vor putea candida în continuare. „Plecăm de la prezumţia de nevinovăţie. (…) Unii văd la centru baroni, noi vedem în teritoriu un om care este votat cu 60-70%. Dacă Gheorghe Nichita este votat la Iaşi cu 75%, nu contează că la Bucureşti unii îl văd baron. Nu pot să-mi bat acolo joc de sute de mii de voturi într-un judeţ ca acesta, când oamenii gândesc altceva”, a spus secretarul general adjunct al PSD.

La Buzău, mai mulți social democrați au probleme cu legea. Între aceștia se numără primarul Buzăului, Constantin Boșcodeală, senatorul Victor Mocanu si deputatul Marian Ghiveciu.
Atât BOșcodeală cât și Ghiveciu au deja condamnări date de instanța de fond, fără ca deciziile să fie definitive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here