Imediat după 22:00, oră la care au intrat în vigoare restricțiile de circulație din ordonanța militară, impresionante forțe de ordine au început să patruleze și să organizeze filtre în orașul Buzău.

Polițiștii de la Rutier, însoțiți de colegii mascați și de jandarmi, au oprit toate autoturismele aflate în trafic, pentru a verifica dacă ocupanții mașinilor își justifică prezența.

Mulți dintre conducătorii auto trași pe dreapta aveau la ei declarații pe proprie răspundere privind scopul justificat al deplasării, dar au fost și câteva cazuri în care unii nu aveau niciun act la ei, fiind obligați de poliție să completeze declarațiile tip, pe proprie răspundere, cu privire la motivul prezenței lor pe șosele, după ora 22:00. Au existat și cazuri de șoferi surprinși că au revenit din zone galbene de risc, de peste hotare, aflați în tranzit, fiind obligați să declare, pe propria răspundere, că vor merge în izolare la domiciliu.

Filtre rutiere și patrule au fost mobilizate și la ieșirile din oraș. La acțiuni au fost angrenați și polițiști locali, aflați în subordinea IPJ, pe perioada stării de urgență.

Astfel de activități sunt organizate în întreg județul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here