Astăzi, polițiștii de la Rutier au organizat acțiuni de descurajare a șoferilor care nu au răbdare să aștepte la semafoarele postate în anumite puncte de pe 203 K, între Mărăcineni – Vintilă Vodă, tronson de drum aflat în reabilitare. 

„Din totalul sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 19 au vizat nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului și depășirea unei coloane aflate în așteptare la semafor pe tronsonul de drum menționat.

Totodată, șoferilor care au încălcat prevederile menționate le-au fost reținute permisele în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate pentru aceste abateri este de 6090 de lei.

Activități similare se desfășoară cu periodicitate, pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere ce s-ar putea produce pe fondul nerespectării regulilor de circulație.

Polițiștii rutieri atenționează conducătorii auto asupra necesității respectării cu strictețe a legislației rutiere, atât pentru siguranța proprie, dar și a celorlalți participanți la trafic.” , menționează Biroul de Presă al IPJ Buzău. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here