Reabilitarea Spitalului Judeţean este pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a onsiliului Judeţean care va avea loc în aceasta săptămână.

Printre cele 31 de proiecte de hotărâre care vor fi supuse aprobării se află și cel referitor la reabilitarea Spitalului Județean de Urgență Buzău. Mai exact, consilierii vor fi consultaţi cu privire la aprobarea Documentației tehnico-economice faza Proiect Tehnic, precum și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitare structurală și funcțională a Spitalului Județean de Urgență Buzău – etapa I – Modernizare și extindere bloc operator”, finanțată din fonduri proprii ale județului Buzău.

Valoarea totală a acestei investiții este de 32.338.359 lei, iar durata de execuție a lucrărilor este estimată la 12 luni.

Potrivit proiectului, principalele acțiuni vizează consolidarea corpurilor C plus D care fac parte din volumul funcțional al ambulatoriului, remodelarea blocului operator – sterilizare, construirea unui spațiu tehnic în zona podului existent, construirea unui spațiu tehnic la parter, ascensor pentru evacuarea deșeurilor medicale cu incintă descărcare deșeuri și rețele de utilități în incinta și în subsolul clădirilor existente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here