Peste 200 de amenzi au fost aplicate și 25 de permise auto au fost reținute, în urma activităților desfășurate ieri de polițiștii buzoieni de la Rutier.

Din cei 71 de conducători depistați de aparatele radar, 12 au predat permisele de conducere pentru următoarele 90 de zile. Cu cea mai mare viteză în localitate a fost înregistrată mașina unui vrâncean în vârstă de 68 de ani, care conducea, pe DN2E85, în localitatea Limpeziş, cu 144 de km/h.

Tot ieri, poliţiştii rutieri au depistat un tânăr de 25 de ani, din Vintilă Vodă, băut la volan. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,73 mg/l, alcool pur în aer expirat. Șoferul s-a ales cu dosar penal.

Valoarea totală a sancţiunilor date ieri a fost de peste 70.000 de lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here