UPDATE: 17.29 Un al treilea individ a fost identificat și condus la sediul Poliției Municipiului pentru audieri. unul dintre cei trei pare a fi fiul afaceristului care deține Hanul lui Țintă.

Cartierul Dorobanți a fost astăzi scena unei reglări de conturi ca-n filme între două grupări rivale. Totul s-a întâmplat pe terasa unui bar. Doi buzoieni, tată și fiu, au ajuns la spital după ce au fost agresați de mai multe persoane în timp ce aceștia consumau băuturi alcoolice pe terasa localului împreună cu mai mulți cunoscuți. Agresorii au coborât se pare din două mașini și s-au năpustit asupra celor doi pe nepusă masă, i-au bătut bine și s-au făcut nevăzuți. Scandalul a fost imediat sesizat la Centrul Operațional al IPJ și la fața locului a descins o patrulă de la poliția Muncipiului, urmată la scurt timp de un echipaj al Jandarmeriei. Cei doi, tată și fiu au fost transpostați de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului județean de Urgență Buzău. În acest moment, polițiștii desfășoară cercetări pentru stabilirea împrejurărilor și motivul scandalului. Între timp, cei doi au indicat drept agresori cinci persoane, polițiștii identificând doi dintre ei. Unul, în vârstă de 34 de ani a depus plângere pentru vătămare corporală. Patronul barului a depus și el plângere la Poliție pentru amenințare și distrugere.

Agresorii par a fi membri ai Clanului Sportivilor, un cunoscut grup de interlopi din municipiul Buzău.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here