La solicitarea secretarului de stat Emil Dumitru, marţi, 14 ianuarie 2020, în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a avut loc o întâlnire de lucru pe tema producerii de sămânţă autohtonă în sectorul legumicol, cu reprezentanţii staţiunilor de cercetare de la ICDLF Vidra, SCDL Buzău, SCDL Bacău şi SCDL Iernut. De asemenea, au participat şi reprezentanţii OIPA Legume-Fructe.

Pentru a avea o imagine în ceea ce priveşte cantitatea de sămânţă de legume din soiuri autohtone care se produce în România, secretarul de stat Emil Dumitru a solicitat reprezentanţilor staţiunilor de cercetare prezente la întâlnire să elaboreze un material cu potenţialul de producţie al fiecărei specii legumicole în parte. Solicitarea vine din necesitatea de a acoperi cererea fermierilor interesaţi. Reamintim că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale promovează politici pentru susţinerea produselor agricole, inclusiv a produselor legumicole în vederea asigurării pieţei interne cu produse de calitate româneşti.

În egală măsură, Emil Dumitru şi-a exprimat dorinţa de a avea un dialog constant cu producătorii din marile bazine legumicole astfel încât să putem îmbunătăţi programele derulate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, în timp, să se realizeze o multiplicare a seminţelor autohtone pentru soiurile de legume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here