DSCN2676Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România, coordonatorul Biroului Regional UNICEF pentru Europa de Est, Philippe Douste –Ferry, președintele Comisiei pentru Educație, Tineret și Sport din Camera Deputaților, Angel Tîlvăr și președintele Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu au vizitat astăzi Școala Gimnazială din Cilibia. La această unitate şciolară a fost implementat, cu sprijinul UNICEF, un program de prevenire a abandonului şcolar. Mai mult decât atât, Şcoala din Cilibia a fost declarată şcoală pilot a acestui proiect datorită rezultatelor deosebite obţinute în cadrul proiectului.

Oaspeţii au discutat atât cu cadrele didactice, cât şi cu părinţii şi elevii. Aceştia au fost interesaţi să afle cum au procesat pentru a adduce un număr atât de mare de elevi la şcoală. Cea mai mare reuşită a proiectului a fost în rândul elevilor de etnie romă.

„Comuna Cilibia a fost aleasă bazându-ne pe problemele cu care se confruntau și cu rata de absenteism și abandon școlar. Am reușit să aducem laolaltă toți specialiștii care lucrează cu copii preotul, specialiștii din Primărie, asistentul social, polițistul, mediatorul școlar și asistentul medical și îi facem să lucreze împreună”, a declarat Sandie Blachet, reprezentant UNICEF pentru România.

Una dintre persoanele implicate activ în proiectul de prevenire a abandonului şcolar a fost primarul comunei Cilibia, Ion Enache.

„Din punctul meu de vedere cea mai mare reuşită a acestui proiect mi se pare faptul că am reuşit să scoatem copiii de la gura sobei de cărămidă, acolo unde munceau cot la cot cu părinţii şi să îi aducem la şcoaslă. Aici le-am explicat ce înseamnă învăţământul şi care sunt efectele lui asupra vieţii lor şi astfel am reuşit să îi ţinem în şcoală”, a declarat primarul comunei Cilibia, Ion Enache.

Şi președintele Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu, s-a arătat încântat de progresele pe care au reuşit cei implicaţi să le obţină în cadrul proiectului şi a dat asigurări că va susţine pe viitor astfel de acţiuni.

„Copiii sunt ceea ce avem noi mai de preț iar educația lor, de care suntem toți responsabili, este cel mai bun lucru pe care îl putem oferi. Trebuie să asigurăm condițiile de acces la învățământ dar este important ca și părinții și copii să realizeze cât de importantă este educația. Fără o educație bună este greu să îți găsești un loc de muncă și să te integrezi în societate. Sunt multe familii care fac eforturi mari pentru a-și aduce copiii la școală și pe ei trebuie să îi felicităm pentru ceea ce fac. Noi ca autorități județene intenționăm să sprijinim și să stimulăm copii să meargă la școală și ceea ce mă bucură este că la Buzău au fost deschise 17 școli fie noi sau renovate cu fonduri europene sau doar din contribuția autorităților locale. Educația este șansa noastră de a ne dezvolta ca societate și de a avea o viață mai bună”, a declarat președintele Consiliului Județean, Cristi Bîgiu.

Marele absent al vizitei de la Cilibia a fost Valeriu Zgonea. În locul său a fost trimis președintele Comisiei pentru Educație, Tineret și Sport din Camera Deputaților, Angel Tîlvăr.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here