Cele mai bune rezultate la examenul de bacalaureat au fost obținute anul acesta de absolvenții Colegiului Național B.P. Hasdeu. La nivelul judetului, a existat o singură medie de 10.00, iar aceasta a fost obţinută de Robert Mihai Neagu elev la cel mai bun liceu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, care este admis deja la Universitatea Oxford.

Robert Mihai Neagu a studiat matematica la nivel înalt încă din clasa a cincea și a câştigat deja trei medalii de bronz la olimpiada națională.

Robert Mihai Neagu recunoaşte că în spatele mediei de 10.00 stau foarte multe ore de muncă, că a avut emoţii şi nu se gândea că va obţine media 10.00. ”Este dificil să obții note foarte mari și din pricina stresului, pentru că este o săptămână destul de încărcată, chiar o lună, cu perioada de pregătire. Apoi, mai este româna, la care este foarte subiectivă corectarea și nu prea poți să te apreciezi cu exactitate. Știam ce am făcut, eram mulțumit, dar nu bănuiam că iau 10”, a declarat Robert Mihai Neagu, tânărul care va studia la Oxford.

Județul Buzău a avut un procent de promovare la examenul de bacalaureat 2016 de 65,58%, sub media națională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here