Romania a trecut, in noaptea de sambata spre duminica, la ora oficiala de vara, ora Europei Orientale. Ceasurile s-au dat inainte, ora 3,00 devenind ora 4,00.
Prin aceasta trecere, orarul de vara din Romania este corelat cu cel practicat in tarile membre ale Uniunii Europene si se aplica pentru perioada cuprinsa intre ultima duminica a lunii martie si ultima duminica a lunii octombrie.
Schimbarea, insa, nu este simultana in toate tarile unde se aplica, din cauza diferentei de fus orar.
In Romania, odata cu trecerea la ora de vara, diferenta fata de timpul universal (GMT) va fi de 3 ore. In restul anului, diferenta orara fata de ora meridianului Greenwich (GMT) este de 2 ore.
Ora de vara a fost introdusa, in Romania, pentru prima data in 1932. Pana in anul 1939 a functionat in fiecare an, intre prima duminica din aprilie (in 1932: 22 mai), ora 00,00 si prima duminica din octombrie, ora 01,00 (ore locale). Din 1943, practica trecerii la ora de vara a fost suspendata.
In anul 1979, Romania a semnat Conventia fusurilor orare, iar in anul 1997, prin ordonanta guvernamentala, orarul de vara a fost corelat cu cel practicat in tarile UE.
Prin introducerea orei de vara s-a urmarit sa se beneficieze cat mai mult de lumina naturala (a Soarelui) si reducerea folosirii luminii artificiale.
Primii care au introdus ora de vara au fost germanii, incepand cu anul 1916 (intre 30 aprilie – 1 octombrie). Au urmat britanicii, ce au introdus ora de vara tot in 1916 (intre 21 mai – 16 octombrie), apoi tari precum: Belgia, Danemarca, Franta, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia si Tasmania.
In prezent, ora de vara este folosita de 70 de tari din intreaga lume, dar nu toate tarile au aceleasi perioade pentru schimbarea orei de vara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here