Un râmnicean a ajuns în arestul IPJ Buzău, după ce a încălcat ordinul de protecție care îi interzicea să se apropie de soția lui. Potrivit Poliției, nu numai că a încălcat ordinul, dar, sub influența alcoolului, ar fi dat buzna în locuința unde era soția și ar fi agresat-o. 

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Sărat au reținut ieri, 06 ianuarie a.c., un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Râmnicu Sărat, pentru nerespectarea ordinului de protecție emis de instanță, prin care îi era interzis să se apropie de locuința soției sale.

Polițiștii au fost sesizați de către o femeie de 34 de ani, cu privire la faptul că soțul său, a încălcat prevederile ordinului de protecție, deplasându-se la locuința acesteia fără a avea un motiv întemeiat și fiind sub influența băuturilor alcoolice. Femeia a reclamat că a fost și agresată de soțul său.

Pe numele bărbatului de 46 de ani Judecătoria Râmnicu Sărat a emis la data de 21 septembrie 2020, pe o perioadă de 6 luni, un ordin de protecție, prin care acesta era obligat să păstreze o distanță minimă de 200 m față de persoana vătămată, să nu se apropie de locuința acesteia și de locul său de muncă.

În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de ieri, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, pe bază de ordonanță, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție.” , precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău. 

Astăzi, bărbatul a primit mandat de arestare pe o perioadă de 30 de zile. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here