Potrivit dexologia.ro, astăzi, în Sfânta și Marea Sâmbătă, creștinii ortodocși prăznuiesc „îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veșnică.”

Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile, iar Săptămâna Mare este cea mai importantă și culminează cu Sfânta şi Marea zi de Sâmbătă. Se numeşte Săptămâna Mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul ei s-au săvârşit, şi mai cu seamă azi, minunile mari şi mai presus de fire şi faptele neobişnuite ale Mântuitorului.

„Căci, după cum la întâia facere a lumii, Dum­nezeu, săvârşind toate lucrurile, şi în urmă, în ziua a şasea, a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a şaptea S-a odih­nit de toate lucrurile Lui şi a sfinţit ziua, numind-o Sâmbătă, care se tâlcuieşte odihnă, tot aşa şi la facerea lumii celei spiri­tuale, săvârşind toate în chipul cel mai bun, în ziua a şasea a creat din nou pe omul stri­cat şi, înnoindu-l iarăşi prin Crucea cea de viaţă purtătoare, S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvârşită, de toate lucrurile Lui, dătătoare de viaţă şi mântuitoare.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here