Situație incredibilă. Un buzoian de 65 de ani a scăpat cu viață după ce, luni dimineață, s-a aruncat în gol de la etajul 10 al unui bloc din cartierul Micro 5. Omul a fost dus la Spitalul Județean Buzău, cu semne vitale, fiind în investigații.

Buzoianul de 65 de ani locuiește la etajul 1 într-un bloc din cartierul Micro 5. Luni dimineață, omul a urcat la etajul 10 al aceluiași imobil, acolo unde este asociația de proprietari 27, el fiind președintele, și s-a aruncat în gol de la etaj.

„La Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Județean de Urgență Buzău a fost transportat un bărbat în vârstă de 65 de ani, din municipiul Buzău, care a suferit un politraumatism prin cădere de la înălțime. Bărbatul a suferit multiple fracturi: fractură de coloană vertebrală, fractură de șold stâng, fractură de pumn drept. La acest moment, bărbatul se află în investigații. Vom reveni cu informații după finalizarea tuturor investigațiilor”, a transmis Adriana Bunilă, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgențe Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here