Copiii fara copilarie din Baragan

Pentru cateva familii din inima Baraganului buzoian, speranta e un cuvant fara semnificatie. Copii fara copilarie,parinti care o duc de azi pe maine, fara un loc de munca, o comunitate pustiita de bucurii. Situatia lor nu l-a lasat insa indiferent pe preotul satului care a umblat din usa in usa dupa ajutoare pentru sarmani. Ingrijorati de riscul mare de abandon scolar dar si de lipsa oricaror posibilitati, reprezentantii Inspectoratului scolar au mers la fata locului dar nu cu mana goala, ci cu un microbuz  plin de dulciuri, alimente , haine si jucarii.

Povestea celor doi salbatici de la rascruce de vanturi

Localnicii din Carligu Mare spun despre ei ca sunt uitati de lume, uitati chiar de Dumnezeu. Iar vorbele par sa se adevereasca la tot pasul. Intr-un bordei, azvarlit la rascruce de drumuri, doi copii fug speriati cand ne vad. Sunt ca niste vietati salbatice,murdari si plini de bube. Nu isi stiu numele, nu vorbesc. Cel mare are varsta de scoala, cel mic de gradinita, insa niciunul nu stie drumul dincolo de gardul bataturii. Pentru prima data, de cand au venit pe lume, tin in manute jucarii, insa, nu stiu sa se bucure de ele .Se uita mirati la cei care le-au trecut pragul si dupa ce isi insfaca darurile, fug in casa. Insa numai casa nu e. O camera insalubra, cu folii in geam, pereti murdari, asternuturi putrede de urina. Mama lor, o femeie care abia ingaima trei cuvinte, mai mult soptite, pare ca e demult rupta de realitate. Face totul mecanic, fara noima.

Copiii fara copilarie

 O alta gospodarie. Aceleasi probleme care par ca nu-si vor gasi nicicand rezolvarea. Doua femei, cumnate,  isi cresc laolalta cei 6 copii. Dintre ei, doar trei merg la scoala, pentru restul care ar trebui dati la gradinita, nu sunt bani. Isi primesc oaspetii cu bucurie. Vad sacosele doldora si chipul se schimonoseste intr-un zambet de multumire. Schimonosit , da! Pentru ca nu mai stiu de multa vreme cum se zambeste, daramite cum se rade. Sunt femei care par osandite sa traiasca la fel ca acum un secol.  Mariana Oprea e tanara ca varsta, e batrana insa in suflet. Ofteaza lung si ne spune: “aici la noi in sat suntem uitati de toti cateodata parca si de Dumnezeu, nu cred sa existe sat mai amarat, pe copii vreau sa-i trimit la scoala, doar asa ar putea sa scape de aici. Pe baiatul al mic nu mai am bani sa-l duc pe la doctori, e bolnav cu ochii, si cred ca acu in toamna nu-l dau la gradinita ca nu am bani”. Cumnata ei, Vasilica Oprea, are ochii in lacrimi cand ne raspunde la intrebari:” am doi, fata in clasa intaia si baiatul. El e de mers la gradinita dar nu am cu ce sa-l incalt. Copiii rad de el, ca asa sunt astia mici”. Plecam, lasandu-i pe toti copiii in poarta, cu privirile mai vioaie decat la venirea noastra. In manute, fiecare are cate un dulce.

Copilul din fereastra

Amutesc! Privirea mi se fixeaza pe o fereastra in cadrul careia un copil dezbracat de la brau in jos, sta nemiscat. Initial cred ca e o papusa. Imediat i se alatura un alt capsor. Cuvintele devin dintr-o data prea sarace pentru a descrie emotia pe care ti-o trezeste aceasta imagine. In pragul casei, un baiat, ca un batran, sta cu capul in palme. In singura camera locuibila, conditiile sunt greu de imaginat pentru un om normal. Mirosul izbitor de urina, amestecata cu mancare ranceda, iti taie respiratia. Pe ciment , in piciorusele goale, copiii alearga cu darurile primite de la doamnele care au venit in vizita. Se uita curiosi si nu stiu cum sa le foloseasca.Singurul lucru frumos din camera , este fotografia fiului cel mare pe vremea cand era in clasa a intaia. Acum e a patra. Mama celor 7 prunci, dintre care cel mai mic e o fetita de doua luni, o alta victima. In iubirea ei pentru copii, nu a mai tinut socoteala. Si i-a turnat, an de an, fara sa gandeasca prea mult ce viitor le ofera. Cum traieste? “ traim noua oameni din alocatii, vreun million sase sute si din ce mai castiga barabata-miu. Se mai duce cu ziua. Primaria nu ne mai da nici ajutor social, nimic”, spune Steluta Andrei.

Cine i-a descoperit?

Numit preot in parohia din Carligu Mare in urma cu un an, Marian Tudor seamana perfect cu pastorul unei turme. Manat de dorinta de a face bine, mai mult si mai multor semeni, parintele respecta intocmai povata biblica: “ Cere si ti se va da!, Bate si ti se va deschide!” A cerut ajutor si a venit, insa nu de la cei care ar fi trebuit sa ajute. A batut in usa inspectoratului scolar si ea s-a deschis larg. De aici, ca de pretutindeni, unde sunt oameni cu credinta si cu frica de Dumnezeu, au venit daruri, caci asa cum spune in Bilblie: “ Imparte painea ta cu cel flamand, adaposteste in casa  pe cel sarman ,pe cel gol imbraca-l” . Parintele Tudor ne-a marturisit ca i-a fost greu sa creada ca unii oameni pot trai in astfel de conditii. Ca a cautat ajutor material si ca el a venit de ici de colo, de la oameni cu suflet. “ Sunt cazuri disperate, iar darurile pot doar sa le aline putin suferinta, eu nu pot sa judec comunitatea, pot doar sa spun ca ei au nevoie de ajutor”, marturiseste parohul sufletelor innegrite de amaraciune.

Concluzia

Inspectorul scolar general, care a venit sa aduca daruri celor mici si sa-i incurajeze sa mearga la scoala, a amutit in fata suferintei sarmanilor din Carligu Mare. A vorbit cu cativa dintre ei iar la altii a privit lung. “M-am cutremurat cand am vazut acesti doi copii salbatici, crescuti de o mama care, chiar ea ,are nevoie de ajutor, voi face tot ce imi sta in puteri sa ajut acesti copii sa duca o viata normal” a concluzionat Florina Stoian, inspectorul general al ISJ Buzau.

EPILOG

Pentru cele cateva zeci de familii nevoiase din Carligu Mare, traiul  poate fi asemanat cu o vesnica saptamana a patimilor. Oare cand vor inceta aceste suferinte? Oare cand pe chipul copilasilor va aparea acel zambet senin de liniste? Oare vor mai avea acesti copii parte vreodata de bucuriile copilariei? Oare speranta va redeveni un cuvant plin de sens pentru amaratii din Carligu Mare?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here