Poliţiştii au dat peste 400 de amenzi la regimul circulaţiei pe drumurile publice / 38 de permise de conducere reținute /10 dosare penale întocmite de polițiștii rutieri

În cadrul acţiunilor desfăşurate la acest sfârșit de săptămână pentru disciplinarea participanţilor la trafic, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au aplicat 452 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut în vederea suspendării 38 permise de conducere.

205 dintre abateri au fost comise de şoferi care nu au respectat limitele legale de viteză, 18 au fost aplicate pentru conducerea unor autovehicule cu diferite defecțiuni tehnice, 57 pentru neutilizarea centurii de siguranță, 21 pentru opriri și staționari în alte locuri decât cele special amenajate, dar și alte abateri constatate în trafic.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 128.792 de lei.

Pentru abaterile constatate în trafic polițiștii au reţinut 38 permise de conducere, pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului electric, pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare, neacordarea priorității de trecere pietonilor aflați regulamentar în traversarea drumului public  şi pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

De asemenea poliţiştii au întocmit șase dosare penale după ce au depistat în trafic conducători auto sub influența alcoolului. Concentrațiile înregistrate de aparatele etilotest au fost de 1,15 mg/l, 1,07 mg/l, 0,98 mg/l,  0,97 mg/l , 0,74 mg/l şi 0,51 mg/l  alcool pur în aerul expirat.

Cea mai mare concentrație alcoolică de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost înregistrată în cazul unui bărbat de 35 de ani din Topliceni depistat la volanul autoturismului pe raza localității Topliceni.

Alte trei dosare penale au fost întocmite pentru conducerea unui autovehicul  fără a deține permis de conducere, iar unul pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here