Polițiștii buzoieni au organizat și executat o acțiune, în colaborare cu Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Buzău, pentru reducerea accidentelor rutiere care s-ar putea produce pe fondul nerespectării regulilor de trecere la nivel cu calea ferată. Polițiștii rutieri au acționat în zona trecerilor la nivel cu calea ferată în localităţile Stâlpu, Valea Râmnicului şi Bâhacu.

Activitatea a avut ca scop conştientizarea de către participanţii la traficul rutier, în principal a conducătorilor auto, cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea semnalizării rutiere şi a obligaţiilor care le revin în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, pentru prevenirea producerii acestor evenimente. În acest context au fost reţinute în vederea suspendării şase permise de conducere pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată şi un permis de conducere pentru depășire.

În cadrul acţiunilor desfăşurate pentru disciplinarea participanţilor la trafic, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au aplicat 133 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut în vederea suspendării trei permise de conducere.

48 dintre abateri au fost comise de şoferi care nu au respectat limitele legale de viteză, iar trei conducători auto au predat permisele din cauza vitezei cu care şi-au condus autovehiculele.
Sancțiuni contravenționale au mai fost aplicate conducătorilor auto care au condus autovehicule cu defecţiuni tehnice (6), nu au utilizat centura de siguranţă (15) dar și pentru alte abateri(11).

Alte 17 permise de conducere au fost reținute pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor sau autovehiculelor ce rulau pe drumul prioritar, pentru depășire neregulamentară, dar şi pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

De asemenea, pentru abaterile constatate în trafic polițiștii au sancționat 6 bicicliști și 11 pietoni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here