Profesorii s-au revoltat

După ieșirea la pensie a fostului director, numirea unui nou director la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”, din cartierul buzoian Simileasca, a iscat o reacție fără precedent din partea colectivului profesoral. Prin decizia inspectorului școlar general, un tânăr cadru didactic, Marius Epureanu, de la Scutelnici, profesor de sport, cu o experiență de opt ani în învățământ, a fost delegat să preia conducerea unității, începând de ieri, când s-a și prezentat la școală.

Aici, s-a lovit de o opoziție fermă din partea cadrelor didactice, nemulțumite că noul director este din altă școală și, mai ales, că nu ar avea experiența necesară unei astfel de funcții, existând mai multe cadre didactice din unitate eligibile pentru preluarea conducerii. Revolta profesorilor a continuat apoi la Inspectoratul Școlar, unde au avut loc discuții cu șeful educației buzoiene, prof. Ionel Meiroșu, într-o întâlnire la care a participat și liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar Buzău, prof. Ion Dobre. Cadrele didactice i-au înmânat “generalului” un memoriu, prin care s-au declarat în total dezacord cu noua numire, precum și o petiție, semnată de mai mulți părinți, având aceeași poziție.Ziua de ieri s-a încheiat la fel de tensionată cum a început, iar astăzi, pentru a mai calma spiritele, inspectorul general Meiroșu a mers la școala din cartierul Simileasca, unde a stat de vorbă cu profesorii, pe care a încercat să îi convingă să îi dea un CEC în alb noului director. În ciuda argumentelor prezentate de șeful I.S.J. Buzău, corpul profesoral a rămas unit și și-a menținut opinia, solicitând demiterea noului șef al unității.

După plecarea din școală a lui Meiroșu, noul director a luat decizia de a renunța la funcție, realizând că nu va putea lucra într-un mediu ostil, anunțând conducerea Inspectoratului Școlar că și-a depus demisia.

Drept urmare, nevoit și de împrejurări, inspectorul general școlar a numit-o director plin, cu delegație, pe profesoara Silvia Stroe, director adjunct al Școlii Gimnaziale “Mihail Kogălniceanu.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here