Un paraşutist militar din Batalionul 495 Infanterie Buzău şi-a pierdut viaţa, marţi seară, în urma unui accident survenit pe timpul unui exerciţiu de paraşutare pe Aerodromul Clinceni, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN), potrivit stiripesurse.ro.

„Caporalul Cristinel Jianu, din Batalionul 495 Infanterie, şi-a pierdut viaţa marţi, 23 mai, în urma unui accident survenit pe timpul unui exerciţiu de paraşutare pe Aerodromul Clinceni. Accidentul a survenit în jurul orei 19.00, pe timpul executării manevrelor de aterizare. Militarului i-a fost acordat primul ajutor la faţa locului, fiind preluat în scurt timp de o echipă SMURD şi transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti unde, cu toate eforturile medicilor, a decedat”, precizează un comunicat transmis de către MApN.

Pentru stabilirea circumstanţelor producerii accidentului a fost sesizat Parchetul Militar. De asemenea, conform procedurilor legale, comandantul unităţii a ordonat constituirea unei comisii interne de anchetă, evidenţiază sursa citată.

Caporalul Cristinel Jianu, în vârstă de 45 de ani, era angajat în Ministerul Apărării Naţionale din anul 2015. Era căsătorit şi avea un copil. Miercuri, 24 mai, la ora 8.15, vor fi organizate în unităţile militare din ţară ceremonii de comemorare a caporalului Cristinel Jianu, menţionează comunicatul.

„Conducerea Ministerului Apărării Naţionale este alături de familia îndoliată şi transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanţe familiei militarului căzut”, se mai afirmă în comunicatul menţionat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here