Nerespectarea prevederilor legale, de catre magistrati, respectiv de catre reprezentanti ai Ministerului de Finante, cu privire la recuperarea pagubelor provocate prin erori judiciare – bani care, macar in parte, recuperati, ar aduce un plus suficient pentru a diminua presiunea asupra bugetului pe timp de criza – este obiectul scrisorii deschise pe care inginerul Andrei Barac, fost preşedinte al Consilului de Administraţie şi director general al societatii comerciale SERVAGROMEC (fostul Trust S.M.A.) a adresat-o reprezentantilor mai multor institutii ale statului, precum presedintelui Romaniei, primului ministru, presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, ministrului Justitiei, prefectului si parlamentarilor de Buzau.

Vezi textul scrisorii si al Sentintei 77/27.01.2009, a Tribunalului Covasna

In februarie 2001, inginerul Andrei Barac, directorul SERVAGROMEC, a fost arestat, impreuna cu alti sapte subordonati, in urma unui scandal financiar, in care au fost acuzati de o frauda de trei miliarde de lei vechi. Dupa 130 de zile de arest preventiv si patru ani de procese, inginerul Barac a fost achitat, in anul 2005. In urma deciziei din 29 iunie 2005, fostul director Servagromec a dat în judecata statul roman pentru arestare ilegala, proces pe care l-a castigat. Prin sentinta 77/27.01.2009, Tribunalul Covasna a obligat statul roman la plata, catre inginerul Barac, a sumei de 2 milioane lei (20 miliarde lei vechi) cu titlu de daune morale, si a sumei de 10.000 lei (100 milioane lei), reprezentand daune materiale.

Andrei Barac spune că seria proceselor cu statul român continuă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de unde fostul director al SERVAGROMEC pretinde daune materiale, dar şi alte despăgubiri, pentru tratamente abuzive pe perioada cercetării penale.

Mihail TUDOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here