George Scutaru15Romania trebuie sa astepte o decizie si o reactie a NATO privind o operatiune militara în Libia, iar CSAT sa exprime un punct de vedere, a declarat vicepresedintele Comisiei de Aparare din Camera Deputatilor, George Scutaru. Scutaru a adaugat ca resursele Romaniei nu permit o implicare militara.

„Romania trebuie sa sustina din punct de vedere politic interventia statelor democrate. Trebuie sa asteptam decizia NATO pe acest subiect si modul în care va reactiona, ca un corp întreg, NATO. Dupa ce vor exista aceste clarificari cred ca CSAT-ul trebuie sa exprime un punct de vedere?”, a declarat George Scutaru, vicepresedintele Comisiei de Aparare din Camera Deputatilor. 

Deputatul PNL a atras atentia ca rezolutia adoptata de Consiliul de Securitate al ONU face posibile doar interventii aeriene, nu si terestre.

” Romania este implicata în alte teatre de operatiuni în cadrul NATO cu un numar considerabil de militari, iar din punct de vedere al tehnicii din dotare si logistic nu cred ca avem capacitatea de a ne alatura acelor state care pun la dispozitie mijloace de lovire aeriana. Trebuie sa urmarim deciziile care se iau în cadrul NATO dar în acest moment resursele Romaniei nu permit o implicare militara. Cel mult, putem discuta de un sprijin umanitar tinand cont si de faptul ca Romania a dovedit ca are capacitatea des a organiza extragerea din Libia a propriilor cetateni si a cetatenilor altor state „, a comentat Scutaru. 

Deputatul PNL a mai atras atentia, în acest context, ca a sosit momentul ca la nivelul Guvernului sa fie luata o decizie pentru finantarea programului multirol. 

El a mai spus ca dincolo de manifestarile de solidaritate cu NATO, Romania are de fapt în prezent cel mai mic buget de aparare (0,8% din PIB) iar perspectivele pe urmatorii trei ani asa cum arata prognoza Ministerului Finantelor indica faptul ca în 2014 bugetul alocat apararii va fi de 0,72% din PIB.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here