Un buzoian în vârstă de 71 de ani a decedat sâmbătă, după o plimbare în Parcul Crâng. Bărbatul a fost lovit de o trotinetă electrică și a suferit leziuni grave în zona capului. S-a stins câteva ore mai târziu, la spitalul din Buzău.

Accidentul ar fi avut loc sâmbătă în zona bisericuței din Crâng, între orele 11:00 și 12:00. Cum a avut loc tragedia rămâne un mister. Se pare că bărbatul se plimba singur pe aleea centrală în momentul în care a fost izbit din față de o persoană care se deplasa cu viteză pe o trotinetă electrică.

Septuagenarul a căzut pe spate, lovindu-se cu capul de asfalt. Oamenii au sunat la 112, iar o ambulanță l-a preluat pe bărbat și l-a dus de urgenţă la UPU.

Se pare că persoana aflată pe trotinetă, un bărbat de aproximativ 50 de ani, a oprit pentru a ajuta victima. Ulterior a fost legitimat de polițiștii locali.

Din păcate, în jurul orei 18:00 inima bărbatului a încetat să mai bată. Fiind vorba despre o moarte suspectă, trupul a fost dus la morga SML în vederea efectuării necropsiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here