Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, s-a născut în localitatea Patara din Asia Mica, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea. La primul sinod ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325, acesta a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Sfântul, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în Biserică, i-a dat ereticului Arie o palmă. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămasobiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să fie loviţi cu joardă în semn de avertisment. Tot tradiţia spune că nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr. În tradiţiile româneşti, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la zăpada care cade în luna decembrieşi a fost ales ca ocrotitor al copiilor, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor fără zestre, al victimelor sistemului judiciar. De-a lungul timpului copiii tuturor ţărilor creştine au fost învăţaţi că în noaptea de 5 spre 6 decembrie Sfântul Nicolae vine şi le încarcă galoşii, bocancii sau bradul cu dulciuri, jucării sau daruri din ce în ce mai costisitoare, dar unii găsesc şi câteo nuieluşă. În unele zone, copiii îi lasă moşului apă şi morcovi pentru calul său. Dacă la Sfântul Andrei se punea la încolţit grâul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun în apă crenguţe de pomi fructiferi, pentru ca acestea să înflorească, dovada iertării greşelilor, după cum spun tradiţiile populare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.