picture_1979În cadrul „Săptămânii prevenirii criminalităţii”, Inspectoratul de Poliţie Judeţean  Buzău a dedicat ziua de vineri, 4 octombrie, Siguranţei Rutiere.

Ziua va debuta cu o acţiune de sensibilizare a conducătorilor auto, intitulată „Şi eu sunt în trafic!”, în cadrul căreia elevii ce fac parte din patrule şcolare din municipiul Buzău vor fi prezenţi, împreună cu profesorii coordonatori şi poliţiştii rutieri, în zona trecerilor de pietoni din apropierea unor unităţi de învăţământ.

Începând cu ora 10.00, poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi Biroului Rutier de la Poliţia municipiului Buzău vor organiza la Galleria Mall, împreună cu voluntari ai Asociaţiei pentru Sănătate, Educaţie şi Familie şi ai Societăţii Naţionale de Cruce Roşie – Filiala Buzău, activitatea intitulată „Siguranţa copiilor”.

Vor fi prezenţi peste 100 de elevi însoţiţi de părinţi şi profesori îndrumători, iar la final copiii vor merge în parcarea Galleria Mall şi vor înălţa baloane cu mesaje preventive, în memoria copiilor care şi-au pierdut viaţa în accidente de circulaţie.

După încheierea activităţii, copiii vor pleca spre unităţi de învăţământ din municipiul Buzău însoţiţi de poliţiştii rutieri şi afişând mesaje de sensibilizare a participanţilor la trafic.

De asemenea, pe tot parcursul zilei, poliţişti din cadrul poliţiilor municipale, orăşeneşti şi secţiilor de poliţie rurale vor desfăşura activităţi preventiv-educative în unităţi de învăţământ din judeţ.

Activităţile preventive vor fi completate de acţiuni de combatere a cauzelor generatoare de accidente de circulaţie, ce vor fi desfăşurate de poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here