Ouale rosii

Ouale simbolizeaza mormantul purtator de viata al Domnului nostru Iisus Hristos, care s-a deschis la Invierea Sa din morti. De aceea, cand sparg ouale prin ciocnire, dar si cand se intalnesc unii cu altii, crestinii isi spun: „Hristos a inviat! Adevarat a inviat!”. Aceste formule se folosesc numai patruzeci de zile, pana la Inaltarea Domnului. Culoarea rosie a oualelor simbolizeaza singele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mantuirea lumii. Ciocnitul oualelor se face „cap” la „cap” si „dos” la „dos”. Exista credinta ca cei care ciocnesc se intalnesc pe lumea cealalta. Cel care sparge oul celuilalt are voie sa i-l ia. Daca acesta refuza, se spune ca il va minca pe lumea cealalta stricat si uns cu pacura.
Ouale pot avea si diferite „modele”, pot fi pictate. In functie de zona in care se fac ele se numesc oua incondeiate, inchistrate, muncite, picate (cu ceara) etc. Ouale muncite nu se dau de pomana caci nu le primeste Dumnezeu.
Pasca

Se coace de catre gospodinele crestine numai o data pe an, de Sfintele Pasti. Ea are o forma rotunda pentru ca se crede ca scutecele lui Hristos au fost rotunde. Avand la mijloc o cruce, pasca este impodobita pe margini cu aluat impletit. In momentul in care se pune in cuptor, femeile de la tara fac semnul crucii cu lopata pe peretii cuptorului, spunind: „Cruce-n casa,/ Cruce-n piatra,/ Dumnezeu cu noi la masa,/ Maica Precista pe fereastra”.
Mielul

Dupa traditie, in familiile crestine se mananca in zilele de Pasti carne de miel. Mielul il simbolizeaza pe Mintuitorul nostru Iisus Hristos, care S-a jertfit pentru pacatele lumii si a murit pe cruce ca un miel nevinovat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here